Albirea dentară

este una dintre procedurile estetice cele mai solicitate în cabinetele de medicină dentară în ziua de azi. Ea este indicată pacienților a căror dinți sunt indemni (fără carii sau obturații frontale), cu pete datorate cafelei, ceaiurilor, sucurilor, băuturilor alcoolice. În urma acestei proceduri, dinții se albesc 2-3 nuanțe, depinde de fiecare pacient, iar procedura poate fi repetată o dată la 2-3 ani.

Gradul de albire a dintelui variază în funcţie de mai mulţi factori: tipul de pete, concentraţia agentului de albire din produsul utilizat, timpul în care agentul de albire acţionează pe dinte şi frecvenţa cu care tratamentul este repetat.

Albirea nu este indicată femeilor însărcinate sau care alăptează, dinților cu eroziuni sau fisuri, dinților cu sensibilitate mare sau cu afecțiuni gingivale. În urma albirii, doar dinții naturali își vor deschide nuanța, nu și lucrările protetice (coronițe) sau obturațiile (plombe).

Albirea cu acid se realizează cu ajutorul unui gel cu peroxid de hidrogen de concentrație mare. Se izolează gingia cu ajutorul unui gel, urmând ca apoi să fie aplicat gelul de albire pe suprafața dinților și lăsat pentru 20 de minute. Procedura poate fi repetată de 2-3 ori în cazul în care nu apare sensibilitatea dentară.

Albirea cu acid și laser are marele avntaț că după finalizarea intervenției sensibilitatea dentară este redusă la apropae 0

Fațetele dentare

sunt lucrări protetice unidentare realizate din ceramică sau oxid de zirconiu, indicate pe dinții frontali în scop estetic.

Acestea sunt indicate în cazul dinților cu discromii (în urma unor tratamente cu tetraciclină din copilărie sau exces de fluor), treme și diasteme (spațieri), anomalii minime de poziție sau dinți fracturați sau abrazați.

Există două modalități de realizare a fațetelor. Prima modalitate este de a șlefui suprafața dinților ce urmează a fi fațetați, aceasta indicându-se în cazul dinților voluminoși. A doua modalitate, ,,no prep”, este indicată în cazul dinților mici sau cu spațieri, fațetele urmând a se lipi pe suprafața dinților fără o preparare în prealabil.

Prima ședință cuprinde prepararea (,,șlefuirea”) dinților în caz de indicație, amprentarea dinților și turnarea modelului în cadrul laboratorului. Apoi, tehnicienii dentari vor realiza fațetele, urmând ca în următoarea ședință acestea să fie cimentate. Un mare avantaj îl reprezintă clinicile cu laborator propriu, așa cum este Aesthetic Dental Clinic, datorită unei comunicări perfecte între medici și tehnicieni, existând posibilitatea ca tehnnicianul să fie prezent în timpul tratamentului.

Bijuteriile dentare

Sunt aplicate pe unul din dinții superiori, pe fața anterioară. Aplicarea se face într-o singură ședință cu o durată scurtă.

Incrustațiile ceramice

Acestea înlocuiesc obturațiile clasice din compozit, deoarece ele nu reușesc să reabilize la un grad atât de ridicat suprafața ocluzală a dintelui preparat, astfel aparând deficiențe masticatorii. Unul din motivele pentru care le menționăm la acest capitol este pentru că sunt deosebit de estetice. Tratamentul durează două ședințe, una în care medicul dentist îndepărtează țesuturile compromise și amprentează cavitatea formată și o a doua ședință în care incrustația (Inlay/Onlay) sosește din laboratorul dentar și este cimentată în cavitatea bucală.